Azi, dar nu numai azi, m-am prins la gândul că nouă, ca unui popor, ne este frică, ne este frică constant, irațional pe alocuri, și stau și mă gândesc : ”de ce?”:
- De ce ne temem să vorbim frumos cu un câine care latră inofensiv în loc să aruncăm că pietre-n el?
- De ce ne temem să ne confruntăm șefii atunci când ne stabilesc 22 de zile de concediu de odihnă anual în loc de 28? (Art. 113, Cap. III, Codul Muncii RM) și tot aici ne e frică să ne revoltăm când avem condiții degradante de muncă?
- De ce ne temem să ne confruntăm profesorii care lipsesc, fie ei și miniștri?
- De ce ne temem și traversăm strada atunci când vedem la 12 de noapte o gașcă de băieți la un chiosc de țigări?
- De ce ne temem să recunoaștem că ne temem?
Mi s-a spus azi, ieri de fapt, că suntem moldoveni șî iaca di și…
Care-i motivul pentru care frica este condiția de bază a moldoveanului și de ce ăsta-i determinativul generic atribuit celor mai proaste calități ale unei persoane? (după țăran, evident) Eu mă mândresc că-s moldoveancă, dar totuși de ce suntem într-atât de moldoveni?
eu cred că nu-i vorba de moldoveni, e ceva normal ca oamenii să se teamă de anumite lucruri. asta e o reacție involuntară a organismului.
ce ține de faptul că oamenii să tem să-și apere drepturile, ei nu se tem, dar nu le știu.
și în cazul în care le știu e vorba de caracterul fiecăruia: unul se revoltă, altul rabdă.
și de ce e nevoie de redus totul la ”că sîntem moldoveni”?
suntem un popor ca oricare altul, și mulți moldoveni pot și să se revolte cînd e nevoie, și-și cunosc și drepturile, și vorbesc cîinelui
Pentru ca majoritatea au fost educati cu frica, de educatoare, de invatatoare, de dom director, de biserica, de militie.
Apropo, eu vorbesc frumos cu ciinii cind ei latra la mine